Concurs studentesc „ TEHNICI DE INTERCONECTARE ÎN ELECTRONICĂ” (TIE 2020)

 

VIDEO

Astăzi, 28 februarie 2020, la Facultatea de Electronică, Comunicații și Calculatoare din cadrul Universității din Pitești se desfășoară a 29 - a ediție a fazei locale a concursului studențesc „ TEHNICI DE INTERCONECTARE ÎN ELECTRONICĂ” (TIE 2020).

La concurs participă studenți și masteranzi care cunosc un program de proiectare asistată de calculator în domeniul proiectării tehnologice a modulelor electronice (Orcad, PADS, Altium etc.). Faza finală a concursului se  desfășoară în perioada 02 - 04 aprilie 2020, la Universitatea „Politehnica” din București, unde participă primii 3 clasați ai fazelor locale. În etapa finală participă echipe din 15 universități.

În edițiile anterioare ale concursului, din Universitatea din Pitești, 2 studenți au obținut locul I, 6 locul III și 12 au primit mențiuni.

Faza locală a concursului este sponsorizată de două companii din mediul socio-economic, parteneri strategici ai Universității din Pitești:  S.C. Lisa Dräxlmaier S.R.L. și Continental Automotive Romania S.R.L. Aceste companii de prestigiu oferă studenților participanți și câștigători premii consistente precum și oportunități de practică și angajare. 

 

Citit 189 ori
Go to top
Template by JoomlaShine