ERASMUS+ ONLINE INTERNATIONAL STAFF WEEK – o reușită a UPIT

Universitatea din Pitești, prin Centrul pentru Relații Internaționale, a organizat, în perioada 01-05.03.2021, evenimentul Erasmus+. Online International Staff Week.

Pe parcursul întregii săptămâni, peste 80 de cadre didactice incoming, care au aplicat și au fost selectate pe baza acordurilor inter-instituționale încheiate între Universitatea din Pitești și 23 de universități din 15 țări partenere programului, au participat la prelegeri, activități de predare și/sau formare. Acestor activități li s-a adăugat un curs online de limba română, workshopuri și sesiuni de informare despre Universitatea din Pitești; internaționalizarea învățământului superior, noul program Erasmus+ 2021-2027; provocările aduse de pandemia Covid19 în ceea ce privește organizarea mobilităților Erasmus; exemple de bune practici, moderate de membrii Centrului pentru Relații Internaționale și de cadre didactice ale UPIT.

Centrul pentru Relații Internaționale al Universității din Pitești dorește să mulțumească, pe această cale, întregii comunități academice care a facilitat organizarea acestei acțiuni. UPIT speră ca ea să devină o tradiție, nu doar pentru a întări colaborările internaționale deja existente, ci și pentru a da startul unor noi cooperări științifice.

Citit 208 ori
Go to top
Template by JoomlaShine