TRAINING DE INSTRUIRE A STAFF-ULUI PROIECTULUI EPSWRA Nr. 2018-1-RO01-KA204-049515

În perioada 2-5 martie 2021 a avut loc trainingul de instruire a staff-ului proiectului “Împuternicirea practicienilor în asistență socială din comunitățile rurale” (acronim EPSWRA), finanțat prin Programul Erasmus+, KA2 - Parteneriate strategice pentru educația adulților și coordonat de Universitatea din Pitești.

Evenimentul a avut loc online, fiind organizat de Centro Servizi per il Volontariato Emilia - Sede di Reggio Emilia, Italia. Au participat reprezentanti ai celor 7 parteneri europeni prezenți în proiect: Universitatea Sf. Chiril și Sf. Metodiu din Veliko Turnovo – Bulgaria, Smart Umbrella Management Solutions E.E. – Grecia, CSV Reggio Emilia – Italia, Asociația Contextos – Portugalia, Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie – România, Asociația pentru dezvoltarea voluntariatului Novo Mesto – Slovenia și Fondul municipalității andaluze pentru solidaritate internațională - FAMSI - Spania.

Întâlnirea a dat ocazia participanților de a împărtăși experiențe și bune practici în domeniul asistenței sociale sau diverse modalități de a acorda sprijin comunităților rurale în timpul pandemiei. S-au discutat aspecte legate de implicarea tinerilor în acțiuni de voluntariat, crearea de rețele, utilizarea de metode de colaborare între autoritățile locale și societatea civilă, piața socială, Serviciul public universal, digitalizarea în asistența socială și legătura cu arta, cultura și creativitatea.

Totodată, s-au identificat similaritățile și diferențele în ceea ce privește abordarea asistenței sociale în timpul pandemiei, s-au generat idei și soluții comune în rezolvarea cât mai eficientă a problemelor grupurilor vulnerabile.

Toate acestea au un rol foarte important în crearea unui cadru comun, european, de abordare a celor mai bune practici în asistența socială, de care vor beneficia și viitorii specialiști, studenți ai specializării Asistență Socială a Universității din Pitești, precum și la crearea unei culturi a păcii și solidarității sociale.

Citit 98 ori
Go to top
Template by JoomlaShine