Master în Managementul logisticii: Parteneri din mediul industrial prezenți la susţinerea lucrărilor de disertaţie

La susţinerea lucrărilor de disertaţie ale absolvenţilor de master “Managementul logisticii”, care a avut loc vineri 22.02.2019, au participat reprezentanţi ai principalelor firme cu care Facultatea de Mecanică şi Tehnologie a dezvoltat parteneriate: Automobile DACIA SA (reprezentată prin Marius Vădăstreanu - Supply Chain Manager la Renault Service Roumanie şi Mariana Tănase, Responsabil Relaţii Universităţi) şi GOLDPLAST SA (reprezentată prin Mihai Buculescu - Manager Calitate şi Simona Arsene – Manager Resurse Umane).

Astfel, continuă bunele practici din ultimii 10 ani ale Departamentului de Fabricaţie şi Management Industrial, constând în implicarea partrenerilor din mediul socio-economic în procesul de finalizare a studiilor. Acest lucru permite o şi mai bună cunoaştere a feedback-ului firmelor cu privire la competenţele absolvenţilor masterului şi, astfel, o mai bună adaptare a procesului de învăţământ la cerinţele angajatorilor.

Masterul „Managementul Logisticii” se adresează absolvenţilor cu licenţă care lucrează sau doresc să lucreze în domeniul logisticii industriale, a fost dezvoltat la iniţiativa Grupului Dacia-Renault şi are încheiate în prezent parteneriate de colaborare cu firme şi asociaţii profesionale din domeniu: Automobile DACIA, ARILOG, LEONI Wiring Systems.

 

Citit 873 ori
Go to top
Template by JoomlaShine