„Francofonia astăzi”: Eveniment la Sala de lectură a Bibliotecii UPIT, 20 martie 2019

Ziua internațională a francofoniei va fi marcată la Universitatea din Pitești printr-un eveniment organizat de Departamentul Limbă, Literatură, Istorie și Arte, prin Centrul de cercetare asupra imaginarului IMAGINES, în colaborare cu Centre de Réussite Universitaire. Sub titlul LA FRANCOPHONIE AUJOURD’HUI, întâlnirea va aduce împreună, la sala de lectură a Bibliotecii centrale universitare, elevi, studenți și cadre didactice universitare și preuniversitare. Reuniunea va propune prelegeri si dezbateri în jurul unor teme de interes francofon, precum La Polynésie francophone – prelegere propusă de Lindsey Farauru, lector de limba franceză la Universitatea din Pitești – și Actualité de la Déclaration des Droits de lHomme et du Citoyen – conferință susținută de Diana Lefter, conferențiar universitar la Departamentul Limbă, Literatură, Istorie și Arte. Evenimentul, care se va bucura de prezența Rectorului Universității din Pitești, domnul conf. univ. dr. ing Dumitru Chirleșan, se va încheia cu un moment de poezie în limba franceză, susținut de studenții departamentului, sub coordonarea domnului lect. univ. dr. Bogdan Cioabă.

 

Citit 241 ori
Go to top
Template by JoomlaShine