Interviu Alexandra Enache: Studentă la Facultatea de Mecanică și Tehnologie

Alexandra Enache este studentă la  Facultatea de Mecanică și Tehnologie (FMT) în cadrul Universității din Pitești. Având note mari încă din perioada liceului, Alexandra a învățat din greu pentru a-și îndeplini visele, iar acum povestește cum este să fii student la Facultatea de Mecanică și Tehnologie din cadrul UPIT.

Cum te-ai gândit să aplici la Facultatea de Mecanică și Tehnologie?

Având în vedere că perspectivele găsirii unui loc de muncă sunt destul de scăzute, am început să mă documentez care sunt cele mai căutate și totodată frumoase meserii, care mi s-ar putea potrivi. Așa am ajuns să mă înclin spre o facultate cu profil tehnic, drept urmare am ajuns la Facultatea de Mecanică și Tehnologie din cadrul Universității Pitești.

De ce ai ales Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Pitești?

Pentru că aceasta face parte dintr-o universitate cu un grad de încredere ridicat, din dorința de a evolua mult într-un timp relativ scurt și nu în ultimul rând pentru statutul și oportunitățile pe care ți le poate oferi această facultate.

Cine te-a susținut și incurajat?

De la prieteni până la părinți și profesori, toți au fost alături de mine.

Cum a fost primul contact cu profesorii și colegii?

Primul contact cu profesorii și colegii a fost unul greu de șters din memorie. A fost emoționant; până la urmă vorbești cu niște persoane de vârsta ta în calitate de student și acest lucru "impune" o atitudine mai hotărâtă și fermă în fața lor, dar și în fața profesorilor.

Ce curs ți-a plăcut în primul an?

Cursul pe care l-am apreciat cel mai mult în anul I este la disciplina ”Știința și ingineria materialelor", care te face să îți dai seama că fără cunoașterea structurii, proprietăților și a proceselor oricărui material nu există progres și dezvoltare în nicio industrie.

Cum a fost prima sesiune?

Prima sesiune in calitate de student m-a surprins foarte agitată, dar cu ajutorul prietenilor și al familiei am reușit să îmi păstrez calmul și m-au ajutat si cu niște sfaturi importante: să nu învăț la două discipline în paralel, să reduc din orele de socializare virtual ( toți stăm prea mult pe internet, nu-i așa?!) Și multe altele, dar totul e bine când se termină cu bine, nu?!

Ai trecut in anul II. Care este diferența dintre anul I și anul II?

Acum, studentă in anul II, mă uit în spate și nu-mi vine să cred cât de repede trece timpul. Diferența dintre cei doi ani constă în schimbarea disciplinelor și implicit a profesiilor. Abordăm subiecte mult mai aprofundate, axate pe studiul autovehiculelor rutiere.

Ai o amintire legată de profesori sau studenți care ți-a rămas întipărită în minte?

Sunt multe amintiri legate de profesori, dar și de colegi. Una mi se pare incredibilă. Începutul anului II, la cursul ,, Bazele ingineriei autovehiculelor". D-na profesoară ne-a întrebat cum ni s-a părut anul care a trecut, dar noi am evitat răspunsul și am întrebat în schimb dacă o să dăm și examen teoretic la respectiva disciplină. D-na profesoară a venit cu un răspuns legendar: ,,E ca și cum nu ar fi pâine la masă. Normal că dăm și teorie". De atunci, întrebăm fiecare profesor dacă "dăm examen cu pâine", explicându-le și dumnealor glumă respectivă. Ne-am amuzat teribi!

Ce le-ai spune celor ce au în gând să aplice la această facultate?

Îi sfătuiesc să chiar să aplice. Nu vor regreta. Aici vor lega prietenii, vor cunoaște personalități diferite și garantez că o să-și ducă visul la bun sfârșit.

(Interviu realizat de Murgășanu Andreea, student Jurnalism, Anul II)


 

 

Citit 38 ori
Go to top
Template by JoomlaShine