În curând - Un Centru Multidisciplinar de Învățare la UPIT

Universitatea din Pitești derulează în prezent un proiect ce vizează înființarea, în premieră, a unui Centru Multidisciplinar de Învățare (CMI-UPIT), destinat studenților din anul I aflați în risc de abandon școlar. 

Prin intermediul acestui Centru, un număr de peste 1050 de studenți din anul I vor putea fi sprijiniți de tutori dedicați prin sesiuni de pregătire individuală, prin acces gratuit la materiale didactice și surse de informare, prin activități de consiliere și orientare în carieră și printr-un Sistem Online de Asistență pentru gestionarea  eficientă a obiectivelor de dezvoltare personală și profesională. Obiectivul constă în creșterea ratei de promovare în anul II de studiu și a gradului de retenție a acestora în universitate, sub îndrumarea cadrelor didactice și a studenților din anii superiori. 

Noul Centru Multidisciplinar de Învățare (CMI-UPIT) urmează să fie inaugurat în Corpul Central din Strada Târgul din Vale nr.1. Spațiul Multimedia va cuprinde 10 stații de lucru de tip all-in-one, dotate cu sistem de operare, suită de birotică, conectare la internet, echipamente multifuncționale de mare capacitate pentru operațiuni de imprimare, copiere, scanare documente/materiale educaționale, laptop-uri și echipamente de proiecție, echipamente video și audio (microfoane, cameră video, ecran, amplificatoare, display), ce vor putea fi utilizate pentru activitățile de pregătire teoretică și practică, mobilier modular, echipamente specifice fiecărei facultăți, necesare activităților practice – microscop, osciloscop, kit microunde, binoclu, balanță analitică, termobalanță, cameră video, monitoare touchscreen, soluții de proiectare, module de jurisprudență, soluitii de traduceri, bibliotecă cu tematică de dezvoltare personală etc. 

Studenții expuși riscului de abandon școlar sunt cei care

  • Au intrat la facultate cu medii mai mici sau egale cu nota 7 la examenul de bacalaureat, sau
  • Aparțin grupurilor socio-economice defavorizate
    • Provin din familii cu venituri mici (burse sociale)
    • Provin din mediul rural
    • Sunt persoane cu dizabilități sau boli cronice
    • Provin din familii monoparentale, sunt orfani de unul sau de ambii părinți
    • Provin de la centre de plasament, orfelinate, alte instituții similare sau
    • Sunt de etnie romă.

Centrul este finanțat prin Schema de granturi pentru universități a Ministerului Educației Naționale, derulată în cadrul Proiectului privind Învățământul Secundar ROSE. Finanțarea a fost obținută în urma unei competiții naționale, iar coordonatorul proiectului, în cadrul Universității din Pitești, este conf. univ. dr. Emanuel Soare, Prorector pentru Relații Internaționale.

 

 

Citit 303 ori
Go to top
Template by JoomlaShine