Peste 20 de profesori străini la Săptămâna Internațională Erasmus din 15-19 aprilie

Centrul pentru Relații Internaționale și Biroul Erasmus+ din cadrul Universității Pitești organizează, în perioada 15-19 aprilie 2019, cea de-a 10-a ediție a Săptămânii Internaționale Erasmus, la care vor participa 22 de profesori din Egipt, Albania și Armenia. 

Profesorii invitați vor participa la activități de predare și cercetare. Cea mai mare delegație va fi din partea Universității Mansoura, Egipt (13 profesori). Din Albania vor fi prezente șase cadre academice de la Universitățile “Aleksandër Xhuvani” din Elbasan și “Luigj Gurakuqi” din Shkodra, iar din Armenia vor sosi trei profesori de la Universitatea de Stat “Yerevan Brusov” de Limbi Străine și Științe Sociale. 

După cum a declarat Prorectorul UPIT pentru Relații Internaționale, conf.univ.dr. Emanuel SOARE, Universitatea din Pitești a reușit să obțină performanțe notabile în domeniul Relațiilor Internaționale și întreprinde în continuare eforturi pentru stabilirea de parteneriate și acorduri de cooperare cu universități din străinătate. Demersurile de până acum în ce privește internaționalizarea UPIT sunt vizibile, având în vedere că un număr din ce în ce mai mare de studenți străini aleg să studieze la Universitatea din Pitești fie în Anul Pregătitor pentru învățarea Limbii Române, fie în cadrul programelor de studii de licență, masterat sau doctorat.

 

 

Citit 33 ori
Go to top
Template by JoomlaShine