Voluntariat Student Jurnalism: Daciana Hosu, Portarul Echipei de Handbal Feminin a Universității Pitești

Daciana Hosu, în vârstă de 21 de ani, este studentă în anul II la Specializarea Sport și Performanță Motrică din cadrul Departamentului de Educație Fizică și Sport al Universității din Pitești (Facultatea de Științe Educație Fizică și Informatică) și, totodată, este portarul echipei de handbal feminin a Universității.

De cât timp practici handbal?

De 10  ani.

Unde ai început să joci prima dată?

Prima echipă la care am început să joc a fost Bistrița, pentru că de acolo sunt.

Câte ore petreci în sala de sport?

La mine un antrenament zilnic variază între două și patru ore.

În afara  echipei Universității mai joci și la o altă echipă?

Da, mai joc la Corona Brașov.

Cât de greu este acest sport?

Nu este deloc greu, atât timp cât îl practici din plăcere.

Ce satisfacții ți-a adus handbalul?

Pe lângă satifacțiile materiale, cel mai important a fost faptul că m-a ajutat să-mi dau seama de ce sunt în stare cu adevărat și că pot să lupt pentru ceea ce îmi doresc.

Cum a fost meciul de astăzi pentru tine?

Extrem de greu și plin de emoții, dar mă bucur că nu am cedat în momentele grele.

Cum ți s-a părut prestația colegelor tale de astăzi, dar a adversarelor?

Am intrat în meci destul de nepregătite toate, deși ne cunoșteam adversarele, majoritatea joacă și ele în Liga Națională și stiam că o să fie o confruntare dificilă. Însă ele au avut o grupă puțin mai pregătită decât a noastră, și acesta a fost un mic avantaj.

Sunteți jucătoare de ligă sau doar universitare?

Suntem și jucătoare de ligă, dar și de divizie.

Care este relația ta cu colegele de echipă?

Foarte bună, ne înțelegem foarte bine și e normal, pentru că avem mare nevoie una de alta în teren.

După părerea ta care este cheia unei echipe de succes?

Jucătoarele trebuie să se înțeleagă foarte bine, să fie pregătite să se ajute în situații dificile, și să se bucure pentru reușitele fiecăreia. Și un antrenor care să îți ofere încrederea de care ai nevoie.

Ce ai simțit în momentul în care echipa ta a câștigat?

Bucurie, extaz, mulțumire și împlinire.

După facultate vei continua cu handbalul?

Desigur.

Cine este idolul tău din handbalul feminin românesc?

Nu am un idol, dar ca stil de joc îmi place Paula Ungureanu.

Ai încercat și alte posturi până ai ajuns la cel de portar?

Da, am jucat pe toate posturile.

Poți să-mi spui o întâmplare hazlie din timpul unui meci, dar una mai puțin plăcută?

Eram în poartă când un “șut” foarte puternic a lovit bara; mă uitam să văd unde a zburat mingea, mă lovise în cap și intrase în poartă, dar nu a contat pentru că a fost out înainte.

Intenționezi ca în viitor să joci pentru Naționala României?

Da, desigur, am mai fost convocată pentru lotul secund (B), dar vreau să ajung în primul lot cât de curând.

Interviu realizat de Alexandra Irimia, Anul II Jurnalism

 

Citit 388 ori
Go to top
Template by JoomlaShine