NUCLEAR 2019. Conferința Internațională „Dezvoltarea Durabilă prin Cercetare Nucleară și Educație”: 3-4 iunie 2019

Institutul de Cercetări Nucleare Pitești (RATEN-ICN) organizează, în perioada 3-4 iunie 2019, Conferința Anuală Internațională „Dezvoltarea Durabilă prin Cercetare Nucleară și Educație” (NUCLEAR 2019) – Ediția a XII-a, eveniment care are loc sub auspiciile Academiei Române, în cooperare cu Universitatea din Pitești, Academia Oamenilor de Știință din România și Academia de Științe Tehnice din România.

Conferința NUCLEAR 2019 va aborda, într-o sesiune plenară de o zi (3 iunie 2019), relevanţa Programului Cadru Euratom pentru priorităţile şi nevoile reale ale programelor naţionale de C&D, precum şi proiectele naţionale majore în cercetarea, educaţia şi industria nucleară şi provocările în implementarea lor. Contribuţiile pe domeniile tematice consacrate ale conferinţei (energie nucleară, radioprotecție și protecția mediului, dezvoltare durabilă) vor fi prezentate într-o sesiune poster organizată în aceeaşi zi.

Universitatea din Pitești, co-organizator al Conferinței, participă cu o delegație numeroasă de de studenți și profesori universitari de la Departamentul de Ştiinţe Inginereşti Aplicate (DIMSIA) din cadrul Facultății de Științe, Educație Fizică și Informatică. Din delegația condusă de Rectorul UPIT, conf.univ.dr.ing. Dumitru CHIRLEȘAN, fac parte conf.univ.dr. Daniela Giosanu, Directorul Departamentului de Ingineria Mediului și Științe Inginerești Aplicate (DIMSIA) și lect.univ.dr. Sorin Fianu de la Catedra de Energetică și Tehnologii Nucleare a DIMSIA. Conf.univ.dr.ing. Dumitru CHIRLEȘAN și prof.univ.dr. Șerban Constantin Valeca, fost Ministru al Cercetării, sunt membri ai Comitetului Științific.

Sesiunea poster dedicată studenţilor şi premierea celor mai bune lucrări prezentate la NUCLEAR 2019 se vor desfăşura în paralel cu FISA-EURADWASTE, pe 4 si 5 iunie 2019.

NUCLEAR 2019 reunește reprezentanți ai unor organizații internaționale și europene relevante pentru energetica nucleară, precum Comisia Europeană - Direcția Generală pentru Cercetare (DG RTD), Ansaldo Nucleare (Italia), CANDU Owners Group (Canada), Institutul Energetic din Lituania (LEI), Institutul de Cercetări Nucleare din Ljubljana (EIMV, Slovenia), Centrul pentru Studii Avansate, Cercetare și Dezvoltare din Sardinia (CRS4, Italia), Universitatea de Tehnologie din Bratislava (Slovacia), Universitatea Mansoura (Egipt), Universitatea Tarbiat Modares (Iran).

 Din România participă reprezentanți de la cele mai importante foruri științifice în domeniu – Academia Română, Academia Oamenilor de Știință, Academia de Științe Tehnice, institute de cercetare în domeniul nuclear – RATEN ICN PiteștiRATEN CITON București, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei” (IFIN-HH) București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice (ICSI Rm. Vâlcea), Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), Nuclearelectrica SA.

 Invitați speciali: Roger Garbil (Direcția Generală Cercetare și Inovare DG-RDT Comisia Europeană), Valeriu V. Jinescu (Academia Română de Științe Tehnice), Wilhelm Kappel, ICPE România, Rodin Traicu – CNCAN, România, Cosmin Ghiță- SNN, România, John Saroudis – JIS Consultanta, Romania.

Programul complet al Conferinței poate fi urmărit aici:

https://www.nuclear.ro/conference/nuclear%202019/N2019_Conference_Program_%20.pdf

 

Citit 283 ori
Go to top
Template by JoomlaShine