Desfășurare Atelier Intercultural și Transnațional de Cercetare bazată pe Practică, pentru Practicienii în Asistență Socială din mediul rural

În perioada 27-31 mai 2019, Universitatea din Pitești, prin Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie - Departamentul de Psihologie, Științe ale Comunicării și Asistență Socială, împreună cu Colegiul Național al Asistenților Sociali – Sucursala Argeș, a desfășurat Primul Atelier Intercultural și Transnațional de Cercetare bazată pe Practică, pentru Practicienii în Asistență Socială din mediul rural.

 

Atelierul a fost organizat în cadrul proiectului ”Empowering Practitioners in Social Work from Rural Communities” (EPSWRA), număr de proiect 2018-1-RO01-KA204-049515, finanțat prin programul Erasmus+, Parteneriate Strategice pentru Educația Adulților și a reunit practicieni în asistență socială din România și din țările partenerilor în proiect: Universitatea Sfinții Chiril și Metodie din Veliko Târnovo (Bulgaria), Smart Umbrella (Grecia), Asociația Dar Voce (Italia), Asociația Contextos (Portugalia), Asociația pentru Dezvoltarea Voluntariatului în Novo Mesto (Slovenia) și Fondul Municipalităților Andaluze pentru Solidaritate Socială – FAMSI (Spania).

 

Atelierul a început cu o Conferință Internațională cu tema ”Nevoia de împuternicire a practicienilor în asistență socială din zonele rurale” (în 27 28 Mai), pe parcursul căreia au fost clarificate conceptele de stress și burn-out, au fost prezentate principalele grupuri de suport și comunități de practică profesională pentru asistenții sociali din România și țările partenere în proiect, au fost evidențiate programele de asistență socială ale Bisericii Ortodoxe Române în mediul rural, au fost arătate rezultatele raportului de cercetare comparativă cu privire la nevoile și percepțiile practicienilor în asistență socială din mediul rural de a face față fenomenului de burn out și a fost realizată o scurtă prezentare a proiectului și a rezultatelor acestuia.

 

"Este un proiect foarte intersant pentru toate țările participante. Avem nevoie să creăm o rețea internațională pentru schimbul de informații și de bune practici în profesia noastră și trebuie să avem capacitatea de a influența legislația în domeniu la nivel local, regional, național și european", au declarat Sergio Rejano Santis și Miriam Vizcaino Solis - de la echipa spaniolă.

 

În zilele următoare, au fost organizate ateliere internaționale de lucru și dezbateri profesionale în vederea identificării de soluții la diferite cazuri cu care practicienii în asistență socială s-ar putea confrunta în practica profesională, și au avut loc vizite la diverse servicii sociale din orașul Pitești și zonele rurale ale județului Argeș:

 

  • Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate ”Sfinții Constantin și Elena” Pitești
  • Centrul pentru Copii ”Sfântul Andrei” Pitești
  • Centrul de Zi ”Albă ca Zăpada și cei 60 de Pitici” Mărăcineni și Serviciul de Zi ”Centrul de Îngrijire Copii” Godeni, care funcționează sub umbrela Consiliilor Locale în parteneriat cu Cabinetul Individual de Asistență Socială Ghițulescu Nelida-Marinela.

 

"Am fost uimiți de facilitățile pe care le-am văzut în unele zone rurale din apropierea Piteștiului, toate atât de curate și confortabile, destinate copiilor. Proiectul este foarte util pentru schimbul de informații și cele mai bune practici", au declarat Malamatenia Soumpara (psiholog) și Maria Papadopoulou (asistent social) din echipa Greciei.

 

Toate zilele de lucru în comun s-au încheiat cu vizitarea orașului și degustarea unor preparate locale, fapt ce a condus la consolidarea relațiilor care s-au dezvoltat între participanții din cele 7 țări ale consorțiului proiectului.

 

Activitățile desfășurate pe parcursul atelierului au urmărit să contribuie la încurajarea colaborării și lucrului în rețea a practicienilor în asistență socială din zonele rurale și la dezvoltarea unui mecanism de sprijin efectiv al acestora în abordarea nevoilor lor profesionale. Pentru participarea la acest eveniment, toți asistenții sociali aflați în evidențele RNASR al Colegiului Național al Asistenților Sociali vor primi până la 7 credite profesionale.

 

 

 

Citit 36 ori
Go to top
Template by JoomlaShine