Seminar de diseminare a rezultatelor proiectului Erasmus+ EN.GA.G.E la Universitatea din Pitești

Universitatea din Pitești a organizat joi, 20 Iunie 2019, un seminar de diseminare a rezultatelor proiectului cu finanțare europeană EN.GA.G.E (ENtrepreneurial GAmes for Growing Europeans), destinat, în principal, dezvoltării competențelor antreprenoriale, încă din perioada educației timpurii, prin includerea în curricula școlară a metodelor de învățare prin intermediul jocurilor digitale educaționale (Game-Based Learning/ GBL). 

În deschiderea seminarului, Directorul Centrului UPIT pentru Relații Internaționale (CpRI), conf. univ. dr.L oredana BLOJU, a făcut o scurtă prezentare a Universității din Pitești, cu accent pe programele de studiu derulate la UPIT și pe direcția de internaționalizare a instituției noastre academice. Decanul Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, conf. univ. dr. Claudiu LANGA a pledat pentru cooperare în proiectele ce urmăresc îmbunătățirea calității actului didactic, în beneficiul elevilor. 

În fața audienței formate din șefi de catedră, șefi ai unor comisii de specialitate, șefi de cercuri pedagogice, coordonatorul din partea Universității din Pitești, Prorectorul pentru Relații Internaționale, conf. univ. dr. Emanuel SOARE a prezentat  proiectul  EN.GA.G.E și, în special, rezultatele concrete la care s-a ajuns în această etapă a derulării proiectului, respectiv conceperea, elaborarea și testarea a două jocuri interactive antreprenoriale educaționale - Recyclock Party și MyTop – destinate nivelului primar și gimnazial. 

„Ceea ce este inedit în acest proiect este faptul că pe tot parcursul etapelor de derulare, partenerii au luat în considerare opiniile copiilor, ceea ce mi se pare extraordinar, dacă ne gândim că jocurile digitale la care s-a muncit sunt destinate lor. Învățarea prin folosirea jocurilor digitale educaționale are beneficii enorme – abilități digitale sporite, o memorie îmbunătățită, capacitate rapidă de decizie, atenție distributivă, coordonare și orientare și s-a dovedit că are rezultate excepționale și în rândul elevilor cu atenție deficitară”, a declarat conf. univ. dr. Emanuel SOARE. 

La rândul său, prof. Ramona Linte, Directorul Palatului Copiilor Pitești, partener în proiect, a prezentat felul în care Palatul Copiilor, Pitești s-a aplicat în derularea proiectului, prin realizarea de către elevi a desenelor necesare editării jocurilor digitale și prin sesiunile de diseminare organizate la sediul instituție. 

EN.GA.G.E 

Proiectul EN.GA.G.E (cu perioadă de derulare 1 septembrie 2017 - 31 august 2019) este finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+ și are numărul de referință:  2017-1-IT02-KA201-036947. Scopul principal îl constituie educația prin promovarea abilităților transversale antreprenoriale și a culturii antreprenoriale, cu ajutorul jocurilor digitale. 

Coordonator: Istituto Comprensivo Statale Panicale Piegaro Paciano (IT)  

Parteneri:

  • Lycée Professionnel René Couzinet, Challans, France
  • Musical School of Trikala, Greece
  • Palatul Copiilor Pitești (România)
  • European Grants International Academy (EGInA), Umbria, Italy
  • Conservatoire National des Arts et Métiers des Pays-de-la-Loire, (CNAM) France
  • Anaptyxiako Kentro Thessalias– AKETH [Developmental Centre Of Thessaly
  • Universitatea din Pitești (UPIT), România.

Ca rezultate ale proiectului, menționăm cele două jocuri - Recyclock Party și MyTop  - ce pot fi accesate de pe link-ul http://www.engagegame.eu/en-ga-g-e-digital-games/

 

Citit 224 ori
Go to top
Template by JoomlaShine