Un nou program de master la Universitatea din Pitești: Chimie Criminalistică

Universitatea din Pitești înființează, începând cu anul academic 2019-2020, un nou program de master – Chimie Criminalistică – care se va desfășura în cadrul Facultății de Științe, Educație Fizică și Informatică, în parteriat cu Facultatea de Științe Economice și Drept. 

Masterul în Chimie Ciminalistică se adresează absolvenților de chimie, fizică, biologie, medicină, farmacie, inginerie sau drept și este util celor care profesează în domeniul juridic sau orice alt domeniu complementar. 

Absolvenții acestui Master se pot angaja în laboratoare de criminalistică și antidoping, laboratoare de biochimie, de medicină legală, în laboratoare ale Instituțiilor de Sănătate Publică, laboratoare de cercetare, unități de producție ori distribuție de echipamente specializate. 

Pentru sesiunea de înscrieri din 2-18 septembrie 2019, la Masterul în Chimie Criminalistică au rămas 43 de locuri (din care un grant de la buget).

 (foto:Study.com)

Citit 286 ori
Go to top
Template by JoomlaShine