Apel la candidaturi la Școala Doctorală Francofonă în Științe Sociale

Școala Doctorală Francofonă în Științe Sociale (EDSS), componentă a Centrului Regional Francofon de Cercetări Avansate în Științe Sociale (CEREFREA Villa Noël), organizează concurs de admitere deschis tuturor doctoranzilor francofoni în științe sociale admiși în primul an de teză în anul universitar 2019-2020 la școlile doctorale ale Universității din București, precum și la alte universități membre ale Agenției universitare a Francofoniei. 

Candidații înscriși într-o universitate din altă țară pot candida pentru bursa „Eugen Ionescu”. EDSS îi va asista în realizarea dosarului. Domeniile eligibile sunt: Antropologie, Drept, Istorie, Jurnalism și științele comunicării, Litere, Sociologie, Științe politice. 

Dosarul de candidatură va fi format din: proiect de cercetare (în limba franceză, 5-7 pagini); scrisoare de intenție (în limba franceză); curriculum vitae care să conțină parcursul academic, eventuale participări la conferințe sau publicații; adeverința de admitere în anul I la doctorat pentru anul 2019-2020. Dosarul va fi trimis în format Word, PDF sau JPG la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până la data de 31 octombrie 2019

EDSS oferă o formare intensivă în științe sociale în valoare de 30 de credite transferabile, gestionate, pe baza unor convenții individuale, de școlile doctorale de proveniență. Formarea constă în cursuri, seminare, tutorate, școli de vară, cu un accent deosebit pe îndrumarea metodologică individuală a doctoranzilor. Profesorii care asigură această formare provin de la universitățile partenere: Ecole des hautes études en sciences sociales (Paris), Université Laval (Québec), Université Libre de Bruxelles, Université de Bordeaux, Universitatea Pedagogică din Chișinău, Noua Universitate Bulgară din Sofia, precum și de la Universitatea din București. Activitățile au loc în perioada ianuarie-iulie 2020. Prin participarea la acest program, doctoranzii au posibilitatea de a continua teza în regim de cotutelă în universitățile din consorțiu și nu numai. 

Sursa: EDSS, Universitatea București, CEREFREA Villa Noël

Citit 325 ori
Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework