Simpozionul „Holocaustul din România între istorie și memorie. O lecție pentru umanitate” la Universitatea din Pitești

Universitatea din Pitești a găzduit miercuri, 9 octombrie 2019, cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului, simpozionul intitulat „Holocaustul din România între istorie și memorie. O lecție pentru umanitate”, ai cărui invitați speciali au fost diplomatul Marinel Ioana, fost Ambasador al României în Venezuela, și ziarista Elena Chiriță.  

În fața unei săli pline de studenți UPIT la specializările Jurnalism și Teologie, Elena Chiriță și diplomatul Marinel Ioana au prezentat două cărți intitulate ”Holocaust. Destine la Răscruce” (autor Elena Chiriță) și ”Fără odihnă” (autori Hillo Ostfeld și Trudy Ostfeld de Bendayan), pe care le-au dăruit tuturor participanților la simpozion. Cărțile prezintă o radiografie a vieții familiei Klara și Hillo Ostfeld, evrei de origine română, care au supraviețuit Holocaustului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.Nu există nimic pe lumea asta care să compenseze ororile și durerea trăite între anii 1941 și 1944 (...) Aș fi pe deplin răsfățat de soartă dacă generațiile următoare vor fi în continuare animate de simțul solidarității, de generozitate și onestitate”. (Hillo Ostfeld) 

Au rostit, totodată, alocuțiuni Rectorul Universității din Pitești, conf.univ.dr.ing.Dumitru Chirleșan, Prorectorul UPIT pentru Relații cu Studenții, Absolvenții și Mediul Socio-Economic, conf.univ.dr.Adrian Sămărescu, Directorul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, Directorul Bibliotecii Județene Argeș, Octavian-Mihail Sachelarie, Directorul Muzeului Municipal Curtea de Argeș, Ștefan Dumitrache, Inspector-Istorie în cadrul Inspectoratului Școlar General Argeș (ISJ), prof.Elena Ștefănică. 

Simpozionul „Holocaustul din România între istorie și memorie. O lecție pentru umanitate” – susținut la 9 Octombrie 2019 la Universitatea din Pitești – se înscrie în seria de acțiuni culturale, mese rotunde și alte acțiuni cu tematică specifică organizate în România cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului.

 

 

 

Citit 136 ori
Go to top
Template by JoomlaShine