Exemple de bune practici promovate la Cercul profesorilor de Limba Engleză, desfășurat la UPIT

”Creativitatea și Inovarea în Predarea Limbii Engleze” a constituit tema de dezbatere din cadrul Cercului profesorilor de Limbă Engleză, organizat de Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din cadrul Universității din Pitești, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Olt. 

Cadrele didactice din mediul preuniversitar au susținut prezentări și au împărtășit exemple de bune practici referitoare la activitățile ce pot oferi elevilor un mediu propice de învățare, la posibilitatea experimentării mindfulness, la jocuri, metode de încurajare a cititului, metoda CLIL (Content and Language Integrated Learning) și mijloacele de aplicare a acesteia. 

Moderatorii evenimentului au fost conf.univ.dr.Valentina Stîngă, Prodecan al Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte și lect.univ.dr.Adina Dumitru, Directorul Departamentului de Limbă, Literatură, Istorie și Arte. 

Din partea Inspectoratului Școlar Olt a participat prof.metodist Carmen Nedelcu.

 

Citit 29 ori
Go to top
Template by JoomlaShine