Concert magistral de colinde de Crăciun, susținut de profesorii și de studenții de la Arte UPIT

”O, ce veste minunată”, ”După datini colindăm”, ”Moș Crăciun”, ”Domnuleț și Domn din cer”, ”Florile dalbe” și ”Ziurel de ziuă” au fost câteva din colindele tradiționale românești cu care Corul Catedrei de Muzică din cadrul Departamentului de Arte al Universității din Pitești a încântat audiența în cadrul Concertului de Crăciun susținut marți, 10 decembrie 2019, în Amfiteatrul Centrului de Calcul din Pitești.

Interpretarea magistrală a studenților de la Arte - sub bagheta prof.asociat Stela Guțanu, dar și a studenților de la Arte care se pregătesc pentru meseria de Dirijor – a adus, în rândul ascultătorilor, magia Sărbătorilor de iarnă.

Un alt moment artistic deosebit l-a constituit recitalul de colinde al asist.univ.dr.Camelia Clavac, acompaniată la pian de lect.univ.dr.Răzvan Dragnea, și cel al asist.univ.dr.Codruța Oprea.

Evenimentul – la care au participat studenți de la specializările Muzică, Educație Muzicală și Conversie vocal-instrumentală - a fost organizat de lect.univ.dr.Gheorghiță Stroe.

Citit 528 ori
Go to top
Template by JoomlaShine