Astăzi, 12 februarie, se împlinesc 130 de ani de la nașterea Otiliei Cazimir, o figură remarcabilă care a lăsat o amprentă inconfundabilă în universul poeziei românești.

Supranumită și “poeta sufletelor simple”, Otilia Cazimir a excelat nu doar în poezie, ci și în proză, traducere și publicistică. Debutul său a avut loc în anul 1912, în paginile revistei “Viața românească”, iar în proză în 1919, în “Însemnări ieșene”.

Cea mai cunoscută operă a sa, Lumini și umbre, a fost publicată în 1923 în revista “Viața românească”, urmând apoi o serie de creații apreciate și premiate atât în țară, cât și în străinătate. Otilia Cazimir a colaborat cu numeroase publicații de prestigiu, precum “Însemnări ieșene”, “Adevărul literar și artistic”, “Iașul nou”, “Iașul literar”, “Gazeta literară”, dovedindu-și versatilitatea și talentul în diverse genuri literare.

Timp de zece ani, între 1937 și 1947, Otilia Cazimir a îndeplinit funcția de inspector al teatrelor din Moldova, consolidându-și în același timp și activitatea de traducătoare din rusă și franceză, extinzându-și astfel repertoriul artistic.

Recunoașterea meritelor sale literare a fost marcată de numeroase premii și distincții, printre care se numără Premiul Academiei Române în 1927, Premiul Femina în 1928, Premiul Național pentru Literatură în 1937 și Premiul Societății Scriitorilor Români.

Numele adevărat era Alexandrina Gavrilescu, pseudonimul “Otilia Cazimir”, ales de către Mihail Sadoveanu și Garabet Ibraileanu, autoarea a mărturisit că nu i-a plăcut niciodată, fiind asociat cu o persoană neplăcută pe care a întâlnit-o în tinerețe. Cu toate acestea, l-a purtat cu cinste, marcându-și astfel prezența în istoria literaturii române.

Otilia Cazimir a părăsit această lume la vârsta de 73 de ani, în noaptea de 7 spre 8 iunie 1967. Cauza exactă a morții sale rămâne încă un mister, însă se știe că a suferit de mai multe afecțiuni care i-au afectat sănătatea de-a lungul anilor.

Teașă Georgiana Bianca-Jurnalism, anul I