Search
Close this search box.

Echipele Centrului Universitar Pitești, campioane la Kart Low Cost 2024

Echipele Facultății de Mecanică și Tehnologie au triumfat la Concursul Internațional Studențesc KART LOW COST 2024, desfășurat la Institutul Superior de Automobile și Transporturi din Nevers, Franța. Sub îndrumarea profesorilor, studenții au conceput și realizat două karturi, unul electric și unul termic, câștigând locul întâi la toate probele. Competiția a avut două etape: prezentarea proiectelor inginerești în fața unui juriu și testarea karturilor pe circuitul Magny-Cours. Echipele au excelat atât în detalierea tehnică și justificarea bugetului, cât și în demonstrarea abilităților de conducere și rezolvarea problemelor tehnice, evidențiind ingeniozitatea și spiritul de echipă.